Poliția a evacuat o mare parte din târg în jurul orei locale 21 (ora României, 22), iar geniștii continuă să examineze obiectul suspect, a anunțat un reprezentant al autorităților după cinci ore.
"Presupunem că nu este ceva periculos, însă continuăm să investigăm", a declarat purtătorul de cuvânt. Oficialul a precizat că obiectul a fost descoperit cu puțin timp înainte de încheierea programului târgului, astfel că zona nu era aglomerată.
Nivelul de alertă în Germania este foarte ridicat după atacul cu vehicul de anul trecut de la un târg de Crăciun din Berlin, în urma căruia au murit 12 persoane.
La începutul acestei luni, poliția germană a evacuat parțial Târgul de Crăciun de la Potsdam, după ce o farmacie aflată în apropiere a primit un colet ce conținea artificii, fire și cuie.
Autoritățile au comunicat ulterior că autorii acestei acțiuni au încercat să șantajeze firma de cutrierat care a livrat coletul.